cat si pana unde?

Nu de putine ori m-am intrebat unde este limita dintre bunatate si prostie, care este pragul de suportabilitate al unui om?Sa le luam pe rand. Intre bunatate si prostie( si nu ma refer aici la coeficient de inteligenta ci la bunatatea interpretata ca prostie, prin gradul ei de permisivitate, toleranta) e o linie de demarcatie foarte fina, aproape imperceptibila la nivel psihic. Cand trecem de ea nu realizam decat atunci cand suportam consecintele nesabuintei de a fi prea buni, prea toleranti prea altruisti. Da, e o nesabuinta in ziua de azi sa ai toate aceste atribute pe care cei din vechime le considerau principii de viata demne de urmat. Intr-o lume pragmatica a carei tinta este castigul de orice natura, a fi bun echivaleaza cu a fi prost. Inca din primul moment al existentei noastre incepem un contract, o tranzactie. Ce presupune tranzactia? Iti dau pentru ca la randul meu sa primesc. Chiar daca la nivel declarativ multi dintre noi spun ca fac ceva anume fara niciun motiv ascuns, in subconstient se deruleaza un parcurs de genul:fac bine acum si Dumnezeu va avea grija de mine. Ce fel de grija? Sa fim sanatosi, sa avem ce ne trebuie,dorinte care se reduc in cele din urma tot la lucruri palpabie, materiale. Diferenta intre ,,fac acum ca sa faci si tu pe urma pentru mine" si ,,fac pentru ca asa simt si are Dumnezeu grija"este doar aceea ca in cea de a doua situatie implicam divinitatea ca intermediar.
In momentul in care tranzactia se deruleaza doar dintr-un singur sens de fiecare data vorbim la inceput de altruism. Daca se persevereaza in aceeasi maniera cel care nu raspunde in aceeasi masura deja il considera pe cel de al doilea prost si va merge in continuare pe premiza ca se poate in continuare, ca e chiar motivat sa profite de bunatatea celuilalt.Ne-am invatat sa fim inconjurati de oameni, interesati, pragmatici incat in momentul in care cineva face un gest normal, politicos, prima reactie e una reticenta gandindu-ne ca dincolo de gestul acela se poate ascunde ceva meschin.
In egala masura deseori ne reprimam actiunile care consideram ca ar putea naste in mintea semenilor nostri banuieli asemanatoare celor care ne trec prin minte cand suntem in situatii similare.
Intrebarea care se naste firesc este: merita sa fii uman intr-o lume care se chinuie sa se dezumanizeze? Cat si pana ude?

mai fericiti cu o secunda

Chiar daca suntem mereu pe fuga si ziua se termina inainte sa fi facut lucrurile,,cele mai importante", opritiva in mijlocul trotuarului si privitii pe cei care trec pe langa voi.Fiecare are o grimasa sugestiva. Unii au fata schimonosita de oboseala , altii de durere, altii au privirea pierduta dincolo de realitatea palpabila (pe acestia e bine sa nu-i deranjati, sunt prea cufundati in visare). Dupa ce ati facut acest exercitiu indreptati-va spre casa si opriti-va in fata oglinzii. Priviti-va cateva secunde(sau poate chiar mai mult daca aveti rabdare).Cum e? Incercati sa zambiti si veti vedea ca ziua va fi mai buna atat pentru voi cat si pentru cei de langa voi.

idealist versus realist?

De putine ori in viata avem ocazia sa stam alaturi de oameni pe care nu stim cum sa-i catalogam( tineti minte ca spuneam ca activitatea de baza a oamenilor este sa-i incadreze pe ceilalti intr-o categorie:frumosi, urati, prosti, destepti, parveniti sau luptatori.........).Apar in viata noastra fara sa-i fi invitat nimeni si te trezesti in mijlocul unei discutii cu ei, discutie care nu are nimic de-a face nici cu meciul de acum 2 seri, nici cu telenovela care tocmai s-a terminat. Incearca sa iti atraga atentia cu altceva: impactul mesajelor subliminale transmise de televiziune.Intri in polemica, incerci sa-i explici ca nu tot ce se transmite la TV are influenta nociva ,insa cu o miscare dureroasa te smulge din lumea ireala pe care ti-o construise-si , argumentandu-ti ca posturile TV care ofera alte informatii(arta, cultura) sunt pe cale de disparitie in favoarea celor care promoveaza programe de divertisment la ore de maxima audienta, cu invitati care mai de care mai ciudati. Taci si incerci sa gasesti argumente care sa-ti sustina punctul de vedere ,insa ajungi trist, la concluzia ca argumentele tale nu fac altceva decat sa intareasca punctul de vedere al partenerului de conversatie. Ramai pierdut in ganduri pret de cateva secunde, intorci capul si cauti cu privirea persoana care venise sa-ti aminteasca cat de dura e realitatea. Fara sa-ti dai seama a disparut.Continui sa traiesti in lumea ta imaginara in care toti oamenii sunt buni si drepti si, in care bunul simt isi va recapata locul binemeritat.

la capat de linie

Fie ca e cald ori frig, daca ati mers cu transportul in comun, i-ati intalnit. Cu haine ponosite, desculti sau incaltati cu pantofi ce devin o povara prin marimea lor mult prea mare, urca si cu voce aproape stinsa la inceput, ne amintesc rugaciuni pe care nu ar trebui sa le uitam niciodata. Cu toate astea cautam sprijin doar in momentele de rastriste la EL. Isi spun cu talent textul incercand sa smulga compasiunea si milostivenia calatorilor pentru un banut care sa le puna o bucata de paine pe masa, Ii ascultam afisand de cele mai multe ori o privire absenta, gandindu-ne daca ne prisoseste vreun banut in buzunar. Alteori derulam in minte un adevarat rechizitoriu la adresa sarmanului care a indraznit sa ne tulbure echilibrul imperturbabil si abordam un aer superior, uitand ca EL este instanta suprema iar noi doar simpli pioni pe tabla de sah a destinului. SI, la o adica, cine si ce ne da dreptul sa judecam pe cei mai putin norocosi decat noi? De cate ori ne-am gandit, privindu-i pe cei de langa noi, cei plini de nenoroc, cat de norocosi suntem ca avem un serviciu si ca de bine de rau avem pe langa paine si altceva de pus pe masa? Interfonul anunta statia urmatoare, sarmanul strabate in viteza lungul sir al celor de la care spera sa primeasca ceva si coboara in graba. Urmatorul autobuz, acelasi scenariu. Capat de linei.......... Doar la sfarsitul zilei, obositi si infometati, se retrag spre locul caruia cu indulgenta ii spun casa.

• despre mine

Doua maini, doua picioare, capul intre doua urechi. Alcatuirea fizica e mai putin importanta.In fiecare dintre noi exista ceva bun, ceva frumos . Trebuie doar ceva rabdare sa vezi dincolo de aparentele. De ce , nu de putine ori ,ne erijam in a fi instanta suprema si ne grabim sa aruncam cu verdicte asupra unor oameni pe care abia daca ii cunoastem. Cu ce suntem mai buni decat cel care devine ,,inculpat " in conceptia noastra? N-ar fi mai bine daca toti am invata sa descoperim ce-i bun in cel de langa noi? E mai greu, ce-i drept iar defectele sunt mai usor de semnalat. Incepem prin a ne face o idee preconceputa despre Domnul(doamna)X datorata perceptiei vizuale pe care ne-o ofera.Si cu ce sunt aceste persoane vinovate ca hainele lor nu poarta pe ele insemnele vreunui brend cunoscut? Asta ii face mai putini destepti sau mai putini demni de incredere? De cate ori ati fost dezamagiti de persoane despre care ati crezut initial ca merita sa va apropiati de ele si …