la capat de linie

Fie ca e cald ori frig, daca ati mers cu transportul in comun, i-ati intalnit. Cu haine ponosite, desculti sau incaltati cu pantofi ce devin o povara prin marimea lor mult prea mare, urca si cu voce aproape stinsa la inceput, ne amintesc rugaciuni pe care nu ar trebui sa le uitam niciodata. Cu toate astea cautam sprijin doar in momentele de rastriste la EL. Isi spun cu talent textul incercand sa smulga compasiunea si milostivenia calatorilor pentru un banut care sa le puna o bucata de paine pe masa, Ii ascultam afisand de cele mai multe ori o privire absenta, gandindu-ne daca ne prisoseste vreun banut in buzunar. Alteori derulam in minte un adevarat rechizitoriu la adresa sarmanului care a indraznit sa ne tulbure echilibrul imperturbabil si abordam un aer superior, uitand ca EL este instanta suprema iar noi doar simpli pioni pe tabla de sah a destinului. SI, la o adica, cine si ce ne da dreptul sa judecam pe cei mai putin norocosi decat noi? De cate ori ne-am gandit, privindu-i pe cei de langa noi, cei plini de nenoroc, cat de norocosi suntem ca avem un serviciu si ca de bine de rau avem pe langa paine si altceva de pus pe masa? Interfonul anunta statia urmatoare, sarmanul strabate in viteza lungul sir al celor de la care spera sa primeasca ceva si coboara in graba. Urmatorul autobuz, acelasi scenariu. Capat de linei.......... Doar la sfarsitul zilei, obositi si infometati, se retrag spre locul caruia cu indulgenta ii spun casa.