cat si pana unde?

Nu de putine ori m-am intrebat unde este limita dintre bunatate si prostie, care este pragul de suportabilitate al unui om?Sa le luam pe rand. Intre bunatate si prostie( si nu ma refer aici la coeficient de inteligenta ci la bunatatea interpretata ca prostie, prin gradul ei de permisivitate, toleranta) e o linie de demarcatie foarte fina, aproape imperceptibila la nivel psihic. Cand trecem de ea nu realizam decat atunci cand suportam consecintele nesabuintei de a fi prea buni, prea toleranti prea altruisti. Da, e o nesabuinta in ziua de azi sa ai toate aceste atribute pe care cei din vechime le considerau principii de viata demne de urmat. Intr-o lume pragmatica a carei tinta este castigul de orice natura, a fi bun echivaleaza cu a fi prost. Inca din primul moment al existentei noastre incepem un contract, o tranzactie. Ce presupune tranzactia? Iti dau pentru ca la randul meu sa primesc. Chiar daca la nivel declarativ multi dintre noi spun ca fac ceva anume fara niciun motiv ascuns, in subconstient se deruleaza un parcurs de genul:fac bine acum si Dumnezeu va avea grija de mine. Ce fel de grija? Sa fim sanatosi, sa avem ce ne trebuie,dorinte care se reduc in cele din urma tot la lucruri palpabie, materiale. Diferenta intre ,,fac acum ca sa faci si tu pe urma pentru mine" si ,,fac pentru ca asa simt si are Dumnezeu grija"este doar aceea ca in cea de a doua situatie implicam divinitatea ca intermediar.
In momentul in care tranzactia se deruleaza doar dintr-un singur sens de fiecare data vorbim la inceput de altruism. Daca se persevereaza in aceeasi maniera cel care nu raspunde in aceeasi masura deja il considera pe cel de al doilea prost si va merge in continuare pe premiza ca se poate in continuare, ca e chiar motivat sa profite de bunatatea celuilalt.Ne-am invatat sa fim inconjurati de oameni, interesati, pragmatici incat in momentul in care cineva face un gest normal, politicos, prima reactie e una reticenta gandindu-ne ca dincolo de gestul acela se poate ascunde ceva meschin.
In egala masura deseori ne reprimam actiunile care consideram ca ar putea naste in mintea semenilor nostri banuieli asemanatoare celor care ne trec prin minte cand suntem in situatii similare.
Intrebarea care se naste firesc este: merita sa fii uman intr-o lume care se chinuie sa se dezumanizeze? Cat si pana ude?